Australia se sufocă în urma celor mai ridicate temperaturi înregistrate în decembrie, în timpul verii Emisferei Sudice, potrivit biroului national de meteorologie. Căldura a provocat incendii, iar autorităţile au emis avertizări privind sănătatea. Între timp, australienii au luat cu asalt plajele pentru a scăpa de caniculă, relatează Reuters.
Marble Bar, cel mai fierbinte oraş, aflat în nord-vestul îndepărtat, a îndurat cea mai caldă zi. Prognozele meteo arată că temperaturile vor creşte şi în sud-est, unde oraşele mari din Sydney, Melbourne şi Adelaide vor suporta temperaturi cu până la 16 grade Celsius mai mari decât de obicei, scrie Mediafax.
Capitala australiană, Canberra, se pregăteşte pentru cea mai fierbinte zi a lunii decembrie, unde sâmbătă fvor fi 39 de grade Celsius.
„Vom vedea dacă recordurile de temperatură din decembrie se vor schimba”, a precizat Diana Eadie, meteorolog la Biroul de Meteorologie.
„Cu siguranţă nu am ieşit din ea, de fapt, aş spune că va avea loc o creştere în zonele mai populate în acest weekend”, adaugă aceasta.
Decembrie este începutul verii din emisfera sudică, ceea ce înseamnă că lunile ianuarie şi februarie pot fi chiar mai calde.